„Cum ai ajuns să faci ceea ce faci? Ce înseamnă o carieră de succes pentru tine? Cum pot ajunge și eu să fac ce-mi place și să fiu și plătit(ă) pentru asta?”

Un interviu realizat de Mihaela Andreiana-Marin pentru proiectul Become, cu sprijinul Mihaelei Diaconescu.

****

Sursa imaginii: Facebook

 

„Mă pasionează foarte mult absolut tot ce fac și cred că de acolo vin și energiile bune.” 

Anca-Raluca Mureșan, ghid de turism național și internațional, fondatoarea proiectului Trip to Romania și a primului videoblog de travel și lifestyle din România: Ralu Călătorește, este o persoană plină de energie și entuziasm, care, deși nu a ieșit de mult timp de pe băncile facultății, se poate lăuda cu o bogată experiență profesională și cu o viață de zi cu zi ce nu cunoaște cuvântul monotonie.

„Nu există zi obișnuită pentru mine, fiecare zi este diferită, cu provocări, cu întâlniri, unele sunt și cu relaxare, dar toate sunt niște zile frumoase”.

**

M-am întâlnit cu Raluca într-o zi destul de călduroasă, pe la prânz și nu cu mult înainte de ora la care stabilisem să ne vedem, mi-a apărut pe Facebook la noutăți faptul că Raluca Mureșan are „o mică pauză de lectură”, iar vedeta surprinsă în poza din check-in era cartea lui Seth Godin „Toți marketerii sunt mincinoşi spun povești”. Imediat am înțeles că nimic nu este întâmplător, deoarece titlul cărții conținea cuvântul- cheie al zilei și în același timp și motivul întâlnirii: povești. Voiam să aflu cum se scriu poveștile de succes și mai exact ce a implicat povestea Ralucăi: care au fost barierele, obstacolele, dilemele, reușitele, ideile bune sau mai puțin bune care au ajutat-o să își definească propriul drum.

2

Sursa imaginii: Facebook

*******

Ca să încep cu ceea ce este mai important, da, am aflat cum arată un drum spre împlinirea profesională. „Rețeta” succesului ei ar fi următoarea: se ia o tânără plină de entuziasm și deschisă la tot ce înseamnă nou, se trece printr-un liceu cu profil bilingv, se adaugă două facultăți: Comunicare și Relații Publice, Economia Turismului Intern și Internațional și un master în Administrarea Afacerilor în Turism, bursa Erasmus, programul Work&Travel, numeroase alte cursuri (Project Management, cursul IATA de certificare internațională în turism, cursuri de Relații Publice, de Leadership) și multă, multă muncă și dorință de dezvoltare.

3

Sursa imaginii: Facebook

*****

Pe cât de ușor am aflat de la ea această „rețetă” și pe cât de simplu poate fi scris în câteva rânduri, pe atât de solicitant e de pus în practică. Propun să pornim alături de @RaluCălătorește pe un traseu mai complex, cel al drumului către împlinirea profesională și personală.

*****

Să luăm pas cu pas povestea ta. Când suntem mici, cu toții ne lovim de clasica întrebare: „Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Care era răspunsul pe care îl dădeai la această întrebare?

Am avut foarte multe răspunsuri, să știi, dar multe dintre ele se legau de jurnalism, pe comunicare. Voiam să mă fac prezentatoare de știri, nu cred că m-am gândit că o să lucrez în turism foarte mult sau nu prea m-am văzut foarte clar în asta, dar toate erau legate de comunicare.

*****

Îţi propun să facem o retrospectivă a traseului tău educațional. Ce liceu ai absolvit?

Am absolvit un liceu bilingv, română-engleză, de fapt un Colegiu Național, din Târgul Mureș. Eu sunt născută în Harghita, am crescut în Reghin, dar și în Târgul Mureș.

*****

Ce te-a făcut să alegi acest liceu?

În primul rând, am detestat tot ce însemna matematica și acolo abia am reușit să trec onorabil, adică cu 7-8. De mică am fost pasionată de filologie, de literatură, de limbi străine și asta a decis oarecum traseul meu mai departe.

*****

Care au fost cele mai mari provocări din perioada liceului, lăsând la o parte matematica?

A fost o provocare și matematica, am trecut cu brio, dar marea provocare a fost faptul că pentru a merge la liceu m-am mutat singură. În momentul respectiv locuiam în Reghin și m-am mutat în Târgu Mureș, la 40 de km distanță: o lume nouă, colegi noi, prieteni noi, materii noi. A mai fost  și faptul că am fost implicată în foarte multe proiecte extra curiculare, chiar și în liceu. Am fost pe cont propriu de foarte mică, de la  15-16 ani și a fost bine, m-a format și m-a făcut să îmi doresc mai mult.

*****

Cum te-a pregătit ceea ce ai făcut în liceu pentru ceea ce faci acum?

M-a pregătit foarte mult pentru că am studiat limbi străine, am făcut engleză, franceză, spaniolă în liceu, chiar și latină, am învățat foarte bine. Mi-a plăcut foarte mult istoria, geografia, absolut orice ține de cultura generală până la urmă și cred că și personalitatea mea s-a  conturat destul de mult atunci, pentru că am avut prieteni foarte buni, am avut oameni în jurul meu care au fost niște exemple pentru mine. Am avut norocul să fac parte dintr-o clasă în care se învăța foarte bine, dădeam cărțile din mână în mână ca să le citim și asta a fost decisiv pentru mai departe.

*****

După terminarea liceului ai trecut la următoarea etapă, respectiv facultatea. Ce facultatea ai făcut?

Imediat după liceu am dat la Comunicare și Relații Publice, la SNSPA și în anul 3 de facultate am început și a doua facultate și un an le-am făcut în paralel. A doua facultate a fost Economia Turismului Intern și Internațional, iar acum mai am puțin și termin și masterul pe Administrarea Afacerilor în Turism.

*****

Ai avut vreun profesor pe care l-ai avut drept model?

Pentru mine toți au fost modele, și din prima facultate și din a doua facultate. Mi-a plăcut foarte mult modul de predare a lui Bogdan Teodorescu, l-am avut la Comunicare Politică, și faptul că era o personalitate care avea un discurs adaptat studenților. Ne făcea să ne bucurăm și de atmosfera de la curs, nu doar de informații. A însemnat foarte mult pentru mine, a fost profesorul meu preferat, fără îndoială.

*****

Care a fost cea mai frumoasă experienţă din timpul facultăţii?

Bursa Erasmus a fost cea mai frumoasă experiență din timpul facultății. Este experiența pe care mi-am dorit-o de la început și pentru care chiar am luptat. M-am înscris la a doua facultate, pentru că la prima facultate nu m-am putut califica ca să particip la Erasmus. Mi-am dorit foarte mult să merg în Spania, să studiez în Spania. Eu vorbesc spaniolă de la 8 ani și abia la 22 de ani am ajuns în Spania pentru prima oară. M-am înscris prin facultatea de Economia Turismului și a trebuit să pregătesc un dosar, să mă duc la interviu, să aștept rezultatul și apoi am așteptat aproape un an până să am parte de bursa în sine. A fost o așteptare foarte plăcută și o experiență care a meritat foarte mult.

*****

Cum diferă sistemul de învățământ?

Foarte mult. Acolo este încurajat tot ce înseamnă practică, tot ce înseamnă învățare la locul de muncă. Fiind o facultate de economie cea pe care am urmat-o și bursa fiind în Administrarea Afacerilor, am învățat până și cum să completez un formular de taxe, cum să fac un formular de TVA, cum să aplic impozite, cum să le calculez, ceea ce a fost foarte bine. Apoi cum să fac strategii de promovare pentru diferite zone, dar la modul cel mai concret. Nu a fost în cazul meu, dar în cazul colegilor, trebuiau să meargă la primărie, să vorbească cu consilieri, să vorbească chiar cu primarul și să propună soluții viabile pentru promovare și asta a însemnat foarte mult. Am fost trimiși efectiv la muncă.

*****

Care a fost cea mai puțin plăcută experiență din timpul facultății?

Prima restanță. Cu siguranță a fost cea mai neplăcută pentru că a fost un șoc pentru mine. La prima facultate am intrat a treia din 1200 de candidați și încă din primul semestru „am înscris” o restanță din niște motive care teoretic erau foarte stricte. Practic, într-un eseu pe care l-am făcut, am uitat să fac o citare corectă și asta s-a considerat fraudă intelectuală. Nu o să uit niciodată și asta a însemnat că urma să dau restanță, nu mai putea intra în examen și cred că o lună am plâns pentru asta.

*****

Știu că ai fost plecată cu Work&Travel. Cum a fost această experiență?

A fost din nou în vis, pe care l-am avut încă dinaintea facultății și a fost un lucru pe care mi l-am dorit. N-am vrut să ratez această experiență din portofoliul meu de student, a fost destul de definitorie și aceasta pentru că am fost într-o țară nouă, un continent nou și a trebui să mă adaptez la toate condițiile de acolo, dar a fost și cu distracție și cu muncă și cu absolut tot. Am fost în New York, în statul New York, chiar lângă New York City. În timpul Work&Travel-ului mi-am luat și licența de ghid de turism și asta mi-a dat posibilitatea să revin acolo ca ghid.

*****

A fost greu să obții licența?

A fost foarte greu, am dat examenul de trei ori pentru că erau foarte multe întrebări, erau 150 de întrebări dificile, modul de examinare a fost destul de greu, dar cu ambiție și hotătâre l-am luat.

*****

Care ar fi 5 motive pentru care le–ai recomanda studenţilor să pornească în aventura Work&Travel?

În primul rând pentru că este o experiență din timpul studenției care nu trebuie ratată, eu așa zic. Dincolo de a te pune în poziția unui angajat, te scoate din zona de confort. Nu ești la 100-200 de kilometri de casă, ești la mii de kilometri și trebuie să te descurci singur. Este o călătorie pe care o faci singur, este un job pe care trebuie să-l iei foarte în serios, sunt bani și apoi este partea de distracție, dar mi se pare că felul în care te formează această experiență este ceva de care ai nevoie pentru a intra cu dreptul în viață.

*****

Care a fost startul vieții profesionale?

Startul vieții profesionale a fost la 16 ani, atunci când am început să scriu într-un ziar în Târgul Mureș. Primeam salariu și aveam deadline-uri în fiecare săptămână. Apoi am făcut promoții în supermarket-uri, am lucrat într-o campanie electorală, m-am mutat la București și am lucrat aproape 3 ani în radio. Ușor, ușor am intrat în viață ca angajat. Apoi am avut diferite contracte pe termen scurt în relații publice și în organizare de evenimente și în cele din urmă am trecut la turism. Am lucrat într-un call-center care făcea outsourcing pentru o companie aeriană și acolo mi-am exersat foarte mult limbile străine. Apoi am trecut pe partea de ghid pentru turiștii străini care vin în România.

*****

În prezent, care sunt proiectele în care ești implicată?

În prezent, ofer asistență turistică și consultanță prin Trip To Romania, creez conținut pentru blogul unui șef faimos de la noi, am un blog prin care fac conținut video și lucrez pentru un vas de croazieră.

Friends 2.0 este un proiect la început de drum, prin care încercăm să fim cât se poate de inspiraționali, în special pentru studenți. Suntem cinci prieteni foarte buni. Patru dintre noi suntem în acest moment antreprenori. Încercăm foarte mult să ne creăm drumul nostru, să ne ajutăm și să dăm mai departe ceea ce am învățat, dar și ceea ce credem că este nevoie pentru cei care sunt la început de drum.

*****

Cum s-a născut proiectul Trip to Romania?

S-a născut dintr-un proiect pe care a trebuit să îl fac la facultate, în bursa Erasmus. Practic,  Trip to Romania este un portofoliu al serviciilor pe care pot să le pun la dispoziție sau pe care le intermediez.

*****

Care a fost investiția inițială?

Investiția a fost mică, în jur de 600 de euro. Tot ce înseamnă bagaj de cunoștințe, contacte, pregătire educațională și profesională, astea nu se pot contabiliza.

*****

Cum funcționează această afacere? Ce faci tu?

Eu ofer consultanță și asistență turistică. Sunt persoana cu care intră în contact cineva care vrea să vină în România. Îi pun la dispoziție informații, atunci când este nevoie subcontractez alte servicii sau îi pun în directă legătură cu cei care sunt în măsură să ofere aceste servicii. Ofer și asistență turistică, organizez și tururi prin București, de obicei pietonale, sau prin alte zone ale țării.

*****

Din ce țări vin majoritatea turiștilor?

Foarte mulți din Statele Unite, dar și canadieni, francezi, spanioli, englezi, de peste tot.

*****

Care a fost cel mai solicitant grup de turiști pe care l-ai avut?

Fiecare grup este solicitant în felul lui. Am avut un CEO și un chairman al unei companii foarte importante la nivel internațional și zilele petrecute alături de el au fost într-adevăr cele mai solicitante pentru că informația a trecut mult de barierele, să spun simple ale unui ghid turistic. A fost într-adevăr o asistență, dar s-a vorbit mult de economie, despre tradiții, despre tot ce înseamnă viața de zi cu zi la noi, am avut oarecum datoria de a-i prezenta cam tot ce înseamnă România, tot ce înseamnă viața la noi și nu a fost ușor.

*****

Tu ai ales să faci o afacere în România, când ai fi putut să ai o carieră frumoasă şi în străinătate. Ce te-a făcut să simţi că aşa trebuie să procedezi?

Să știi că atunci când încep ceva, îmi place să și termin. M-am întors și din Spania și din State  pentru că trebuia să-mi termin facultățile și simțeam că locul meu deocamdată este aici. Dacă va fi să mă mai mut în alt moment, o voi face fără să stau prea mult pe gânduri, dar în momentul respectiv a fost decizia cea mai bună pe care eu am considerat că trebuie să o iau.

*****

Cum ar putea un tânăr absolvent care nu are niciun fel experiență în câmpul muncii, așa cum ai avut tu, să înceapă un business pe cont propriu?

Nu prea poate să facă lucrul acesta. Eu nu l-am început în mod direct, am lucrat destul de mult, am intrat în legătură cu oamenii, am avut de la cine să învăț și cred că pot să spun că mai am multe de învățat. Cel mai bine este ca atunci când cineva nu are experiență, să încerce să găsească internship-uri, să încerce lucruri practice, care îl pot ajuta. Și partea de formare, partea de învățare să fie o prioritate și abia apoi partea financiară.

*****

Care crezi că ar fi traseul educaţional cel mai potrivit pentru o persoană care îşi doreşte să devină ghid turistic?

Din punct de vedere legal, trebuie să aibă un liceul absolvit, trebuie să știe câteva limbi străine, cel puțin una și apoi trebuie să fie în legătură cu agențiile de turism sau să facă cursuri de ghid de turism. Aceste cursuri sunt de aproximativ opt luni, la sfârșitul lor primești un certificat de competențe, apoi un atestat și poți să te apuci să muncești. Trebuie să fie o persoană care să știe să lucreze cu oamenii și nu e ușor. Trebuie să știe tot ce înseamnă customer service, să i se potrivească foarte bine și trebuie să fie format pentru a comunica. Cineva care este timid va avea dificultăți, o persoană care nu acceptă critici va avea foarte multe probleme și atunci este o muncă întâi de formare sau de auto-formare și apoi de evoluție constantă.

*****

Care ar fi un top 3 cărţi de bază în această profesie?

Neagu Djuvara – „O scurtă istorie a românilor”, tot ce înseamnă manuale de georgrafie, de istorie, de economie. Cărți care să povestească foarte mult despre tradiții și obiceiuri românești. Este o meserie în care trebuie să-ți placă asta și trebuie să vrei și tu tot timpul să descoperi singur multe lucruri, ca mai apoi să le poți prezenta mai departe.

*****

Care este ultima carte citită de tine?

„Arta simplității”. Este vorba despre o franțuzoaică care s-a mutat cu mulți ani în urmă în Japonia și care cumva a luat tot ce este mai bun din felul în care ei trăiesc acolo și a adaptat la cultura ei sau la felul în care ea a fost crescută, la toată partea europeană a ei. Combinându-le, ea crede că este varianta cea mai bună pentru a trăi o viață simplă, fără excese, dar o viață în care să te bucuri de absolut tot ce ai și în care să-ți dorești exact lucrurile de care ai nevoie.

*****

Având în vedere că ai călătorit destul de mult, cu ce oraș seamănă viața ta profesională?

Cu Bucureștiul. Cu Bucureștiul pentru că viața mea profesională sau mare parte din viața mea profesională este în București și este tot timpul într-o schimbare, cu foarte multe lucruri care se întrepătrund, cu agitație, cu părți frumoase, cu părți mai puțin frumoase, cu absolut tot. Bucureștiul este cu siguranță descrierea vieții mele profesionale.

*****

Ce te-a determinat să vii la București?

Mi-am dorit să vin aici pentru că mi s-a părut o provocare și, fiind capitala țării, era clar că lucrurile sunt diferite față de zona din care veneam eu. Am vrut să încerc, am vrut să îmi dau așa un imbold, să vreau mai mult, să încerc mai mult și ceva ce era mai greu.

*****

Ştim că „Ralu călătoreşte” destul de mult. Care ar fi top 10 destinaţii preferate?

Este greu de făcut un top 10. România este pe primul loc întâi, pur și simplu pentru că mie aici îmi place cel mai mult. Recent am fost în Maroc și pot spune că mi-a plăcut foarte mult. Europa poate ocupa 5-6 locuri din clasament pentru că fiecare țară este diferită și îmi place să descopăr cât mai des câte un loc nou. Mi-a plăcut mult Gibraltar. Statele Unite la fel, mi-au plăcut foarte mult și deși New York-ul a fost orașul în care am locuit o perioadă, Chicago și Boston mi-au plăcut mult mai mult.

*****

Haide să vedem cum ai completa: locul de suflet este

Este acasă, este la Târgul Mureș, chiar în județul Mureș acolo unde am crescut alături de străbunica mea și de rudele mele. Locul de vis… locul de vis, nu știu unde este locul de vis, momentan este Bucureștiul pentru că aici am hotărât să locuiesc, aici îmi construiesc zi de zi viața, deci probabil aici este visul și locul unde nu aș mai merge și a doua oară… încă nu am găsit un astfel de loc.

*****

Călătorind atât de mult și întâlnind oameni din toate colțurile lumii, bănuiesc că ai văzut și tipuri diferite de fericire. Pentru tine ce înseamnă fericirea?

Pentru mine fericirea înseamnă să fiu mulțumită de ceea ce am și să-mi doresc să cresc personal, profesional și să fiu de ajutor și celor din jurul meu.

*****

Care sunt „ ingredientele” pentru o cariera de succes?

Multă muncă, pasiune pentru ceea ce faci sau satisfacție care să vină din ceea ce faci și ambiția de a evolua continuu, indiferent de ce carieră este vorba.

*****

Cum îți echilibrezi viața personală cu viața profesională, având în vedere că de obicei cei care au business îi acordă destul de mult timp și nu au un program fix de muncă?

Încerc să îmi împart programul astfel încât să am timp și pentru mine și pentru cei dragi. Atunci când călătoresc, se întâmplă ca mare parte din călătorii să fie cu iubitul meu și să descoperim împreună locuri. În fiecare zi, în mare parte este vorba de priorități. Sunt zile în care prioritatea este să muncesc mai mult, în alte zile mă relaxez sau încerc să citesc sau să fac niște lucruri care să mă facă să mă simt bine.

*****

Care este cel mai important lucru pentru reușită și satisfacție în viață și muncă?

Să fii mulțumit de ceea ce ai, cred că acesta este cel mai important.

*****

Ai vreo persoană care îți este model?

Sigur că da! Prietenii mei îmi sunt model, fiecare poveste de succes pe care o citesc este un model pentru mine. Îi admir pe toți cei care se autoprovoacă să-și depășească condiția și să facă ceva pentru ei. De exemplu nu știu, una din autobiografiile care mi-a plăcut foarte mult este cea a lui Obama scrisă atunci când era doar senator și în care el și-a dorit mai mult, și-a dorit să ajute oamenii din jurul lui și în același timp să se autoperfecționeze.

*****

Un sfat pentru tinerii care încă nu ştiu ce vor să „se facă când vor fi mari”

Să încerce să-și dea seama ce le-ar plăcea să facă atunci când vor fi mari și odată ce s-au hotărât să încerce, să devină cei mai buni în acest domeniu, sau cei mai buni candidați pentru jobul pe care vor să îl aibă.

La sfârșitul acestei frumoase călătorii, am înțeles că poveștile de succes se scriu cu muncă și ambiție. Este ușor de spus ghid de turism, însă nu este la fel de ușor să fii și unul dintre cei mai buni. Este nevoie de multă muncă, ambiție, seriozitate, dorință de a învăța cât mai multe lucruri din diverse domenii. Pentru toți cei care își doresc o carieră în acest domeniu, Raluca Mureșan  este un exemplu bun de urmat.