Surprinzătorul adevăr despre învățare: dacă înveți mai lent decât ceilalți, te poți descurca la fel de bine și, uneori, chiar mai bine decât cei care învață rapid.

 

 

 

Ți s-a întâmplat vreodată ca într-o întâlnire, cineva să pună o întrebare și înainte chiar ca tu să înțelegi bine despre ce e vorba, altcineva să dea pe nerăsuflate răspunsul corect?

 

Unii oameni par să aibă un creier ca o mașină de curse. Ajung imediat la linia de sosire –  răspund instantaneu. Alții au ceea ce s-ar putea numi un creier de drumeț. Și ei ajung la linia de sosire, dar pentru că merg pe jos, ajung acolo mult, mult mai lent.

 

Experiențele de învățare ale celor două tipuri de creiere sunt extrem de diferite. Mașinile de curse ajung imediat la țintă, dar totul se petrece în grabă și se deplasează pe o cale fixată, netezită – știu exact unde merg. Pe de-altă parte drumeții se mișcă la pas, dar în timp ce merg, pot privi în jur. Pot atinge frunzele copacilor, mirosi aerul, asculta păsările. Și pot cu ușurință părăsi poteca prestabilită pentru a se aventura acolo unde majoritatea de obicei nu se gândește să meargă. Tocmai pentru că se deplasează încet, drumeții pot face adesea observații mult mai profunde și pot înțelege lucrurile mult mai adânc.

 

Iată un exemplu despre avantajul de a fi drumeț. Santiago Ramon y Cajal a câștigat premiul Nobel în 1906 pentru activitatea sa de pionierat în domeniul structurii sistemului nervos și este considerat părintele neuro-științei moderne. El nu a fost un geniu (a recunoscut singur acest lucru în autobiografia sa, Recollection of my Life).

 

Lucra însă cu genii și a observat că aceștia se confruntau cu probleme tipice. Aceste genii își foloseau adesea creierele de mașină de curse pentru a sări la concluzii în mod pripit. Și atunci când greșeau, nu le plăcea și nu erau obișnuiți să își schimbe părerea. Continuau să urmeze concluzia  greșită, pentru că creierele lor super-rapide găseau cu ușurință justificări. Ramon y Cajal avea însă un creier de tip drumeț. El pleca de la o ipoteză și apoi o verifica cu perseverență într-un mod care să dezvăluie dacă se înșela sau nu, în loc să încerce doar să dovedească că are dreptate. Dacă se înșela, își schimba părerea și încerca altceva. Persistența și flexibilitatea lui în fața a ceea ce îi spuneau cu adevărat datele sunt cele care l-au făcut un cercetător superstar.

 

Același lucru despre cum a învăța mai lent decât ceilalți este un avantaj a fost remarcat și de Laurent Schwartz, câștigător al medaliei Fields  (echivalentul premiului Nobel în matematică) în autobiografia sa, A Mathematician Grappling with His Century:

„Și este adevărat că am fost și încă sunt destul de lent. Am nevoie de timp pentru a cântări lucrurile, pentru că întotdeauna trebuie să le înțeleg pe deplin. Chiar și când răspundeam primul la întrebările profesorului, știam că asta se întâmpla pentru că erau întrebări la care deja știam răspunsul. Dar dacă  apărea o nouă întrebare, de obicei elevii care nu erau la fel de buni ca mine răspundeau înaintea mea”.

Acest tip de fenomen poate fi observat în multe domenii. De exemplu, persoanele extrem de inteligente nu sunt negociatori foarte buni în situațiile de luare de de ostatici. De ce? Pentru că abordează situația având idei preconcepute, care uneori se dovedesc a fi complet greșite. Și atunci când apar informații critice, nu sunt suficient de flexibili să își schimbe părerea și nu pot profita de ele.

 

Ca exemplu mai apropiat de viața de zi cu zi, studenții care își iau notițe scrise de mână se descurcă mai bine decât cei care le tastează pe laptop.  Pentru că este mai lent, scrisul de mână te forțează să încerci să identifici ideile-cheie. Iar procesul de identificare a ideilor-cheie te  ajută să începi să construiești noi legături în creier.

 

Ca notă de final, legată de pasiuni și drumul de carieră cel mai potrivit: de obicei, ne dezvoltăm pasiuni pentru lucrurile la care suntem buni. Pentru alte lucruri avem nevoie de mai mult timp pentru a le face bine.

 

Toate acestea pot avea o influență asupra acelor carierei sau schimbărilor de carieră pe care avem tendința să le alegem, mai ales atunci când auzim sfaturi de genul, „urmărește-ți pasiunea”, prin care adesea se înțelege, „fă ce îți vine cel mai ușor”. De fapt, sunt cercetări care arată că, dacă un lucru ni se pare greu, îl putem învăța de fapt mai bine decât dacă ni s-ar părea simplu.

 

În concluzie, nu renunța prea devreme la o carieră sau schimbare de carieră care te atrage, doar pentru că îți este mai greu decât altora să îți dezvolți abilitățile necesare. Ori de câte ori te găsești în postura de a avea un creier de drumeț și de a învăța mai greu, relaxează-te. Poți ajunge la linia de sosire! Într-o anumită măsură, poți chiar învăța mai profund și gândi mai creativ, tocmai pentru că îți ia mai mult timp să parcurgi drumul. Bucură-te! Metoda ta lentă, uneori foarte neașteptată de abordare a lucrurilor poate aduce lumii multe contribuții valoroase.

Pe de altă parte, dacă ai un creier de tip mașină de curse într-un anumit domeniu, poți fi, de asemenea, fericit, deoarece vei învăța repede, fără probleme. Dar trebuie să ai grijă să nu sari prematur la concluzii și să eviți să fii exagerat de încrezător în ideile proprii. Una dintre cele mai mari calități ale tale poate deveni cea mai mare problemă dacă ești prea obișnuit să crezi că ai întotdeauna dreptate și că ești cea mai inteligentă persoană din încăpere.

 

Mai multe informații despre știința învățării puteți afla din cărțile Barbarei Oakley și de pe Coursera:

 


S-ar putea să îți placă și Un truc pentru a crea obiceiuri pozitive – Secretul ascuns la vedere.

***

 

Adriana Georgescu

Consilier în carieră GCDF, ICF ACC Coach