Munca, plătită sau neplătită, este parte importantă din viață. Nu vrem să fim prea academici, dar am vrea să vorbim un pic despre cum privim noi munca și cariera.

Departajările de tipul celebrului „echilibru viață-muncă” sunt adesea artificiale. Satisfacția în munca depusă are un impact direct asupra stării de bine în viață. Când vorbim de muncă ne referim la sensul larg al cuvântului: munca este un efort sau activitate, plătită sau neplătită, desfășurată cu scopul creării unui rezultat valoros pentru sine sau pentru cei din jur; ea poate avea loc în cadrul unui orar de lucru sau în timpul liber.

De la munca plătită la proiectele noastre personale, munca este parte semnificativă din viață. Atunci când facem mai degrabă ce ne place decât ce nu ne place, când suntem buni în ceea ce facem și credem că este important, suntem mai mulțumiți de viață în general și ne simțim mai bine. Chiar dacă sunt momente în care ne privim munca plătită ”ca un simplu job” de la care abia așteptăm să scăpăm sau care ne ajută doar să ne susținem stilul de viață sau familia, activitățile creatoare din timpul liber sunt foarte importante. Nu credem că ar trebui să ne definim doar prin munca plătită – suntem mult mai mult decât atât.

Construirea unei cariere de succes, adică a unei munci împlinite face parte din căutarea unei vieți mai bune.  Învățăm adesea de mici că o viață mai bună se obține prin acumularea a cât mai multor posesiuni materiale si prin urmărirea permanentă a plăcerii. Câștigătorii premiului Nobel pentru economie D. Kahneman și A.Deaton susțin în urma cercetărilor vaste întreprinse, că pe măsură ce veniturile și cheltuielile noastre cresc, satisfacția în viață nu urmărește aceeași traiectorie. De la un anumit nivel – odată ce nevoile de bază sunt acoperite, banii nu aduc fericirea. Poate de aceea începe să existe din ce în ce mai mult tendința (cel puțin la nivel declarativ) de a renunța la parte din recompensele financiare posibile pentru o mai mare semnificație în viață și muncă.

Una dintre descoperirile importante ale literaturii științifice sociale este că suntem organisme orientate înspre scopuri, intenții, aspirații și idei asupra locului în care vrem să fim sau să ajungem. Dar nu de puține ori, obiectivele noastre sunt greșite. Ne uităm doar la noi sau la lucruri irelevante, impuse de societate sau de comparațiile sociale, fără a ne gândi cum am putea prin scopurile noastre să ne urmărim atât propriile interese, cât și să-i sprijinim pe ceilalți, să creăm conexiuni cu cei din jur; ne alegem scopuri extrinseci (bani, faimă, recompense – ”să dăm bine”  în ochii celorlalți, fără a ne plăcea prea mult ce facem), în defavoarea celor intrinseci (valoroase prin ele însele, fără a fi nevoie să demonstrăm ceva, cuiva).