„Cum ai ajuns să faci ceea ce faci? Ce înseamnă o carieră de succes pentru tine? Cum pot ajunge și eu să fac ce-mi place și să fiu și plătit(ă) pentru asta?”

Un interviu realizat de Violeta Gudană pentru proiectul Become.

*****

Am cunoscut-o pe Daniela în urmă cu trei ani când încă eram elevă la liceu. A fost invitată de către doamna noastră profesoară de psihologie la noi la liceu pentru a ține un discurs despre ce înseamnă să fii psihoterapeut. M-a fascinat povestea ei încă de atunci, însă nu am avut curajul să intervin pentru a-i pune mai multe întrebări. Astfel, am profitat de ocazie abia acum când a avut loc festivalul Fereastră către știință, în Tecuci, în cadrul căruia Daniela a fost unul dintre organizatori. Am discutat cu ea și am reușit să îi iau un interviu în legătură cu drumul său în carieră de când era mică și până în prezent.

******

Daniela are 28 de ani și activează în domeniul psihoterapiei, în Iași, în propriul său cabinet. Lucrează cu pasiune și ea însăși mi-a spus:

„Sunt obsedată de psihologie”!

Povestea ei surpride prin faptul că a aflat la vârsta de 10 ani ceea ce vrea să facă. Visul ei a fost să devină psiholog încă de atunci. În clasele primare și-ar fi dorit să ajungă arheolog, lucru care o făcea să ajungă în grădină și să sape, cu speranța că va găsi ceva interesant. Dar la finalul clasei a patra ajunsese să fie pasionată de tenis. Astfel, ascultând la radio un interviu luat unui tenismen, a tresărit când a auzit că acesta era interesat de psihologie. Cuvântul psihologie îi era necunoscut, dar i-a stârnit curiozitatea imediat. Așa că s-a dus la bibliotecă și a aflat ce înseamnă, apoi a citit din ce în ce mai mult din acest domeniu. A crescut și pasiunea ei a rămas aceeași. A intrat la liceu la profilul de filologie-franceză intensiv. Părinții săi i-au acordat libertatea de a alege ce și-a dorit. Nu se descurca cu materiile de real, așa că a facut tot posibilul să scape de ele.

******

La început de liceu i-a descoperit pe Freud și Jung, intrând din ce în ce mai mult în miezul psihologiei.

******

În clasa a zecea a ajuns la Paris. Mama ei spune că atunci când era mică, Daniela îmbrățișa televizorul atunci când apăreau imagini cu Turnul Eiffel sau doar cu Paris. A fost încă un vis pe care și l-a împlinit. Era un copil încăpățânat, care deși mai avea parte de momente îndoielnice, era hotărâtă și pusă pe fapte mari.

******

A terminat liceul cu bine și a hotărât să dea la Facultatea de Psihologie Ioan Cuza, din Iași. Când am întrebat-o dacă s-a gândit vreodată să dea și la altceva mi-a spus clar:

„Nu, nu au existat niciodată alte opțiuni. Câteodată mă gândesc că povestea mea e plictisitoare, pentru că am știut de mică ce vreau să fac”.

Însă, pe mine mă fascinează povestea ei, fiindcă nu prea am întâlnit astfel de oameni, cu atâta hotărâre și putere de muncă, voință.

******

Însă primul an de facultate a fost o dezamăgire pentru Daniela. Se aștepta ca profesorii să o învețe lucruri interesante precum cele pe care le citise ea în toți acești ani. A dat însă peste multe materii specifice profilului real, de care ea fugise în liceu. Nici urmatorii doi ani nu au fost cei la care s-a așteptat. Când i-am spus că și eu, studentă la psihologie, trec prin aceeași situație, mi-a răspuns:

E doar o etapă. Imaginează-ți că vrei să ajungi la o casă care se află după un deal și nu există altă cale, trebuie să treci dealul. Deși nu ești mulțumită acum, e doar o etapă și vei ajunge acolo unde îți dorești”.

interviu-cu-daniela-mitrofan-psihoterapeut-2

******

Și-a făcut prieteni și colegi buni în facultate, cu care încă ține legătura. La finalul celor trei ani s-a înscris la masterul de Terapii de Cuplu și Familie. A fost o bucurie pentru Daniela pentru că a învățat lucruri din domeniu pe care abia le aștepta și care i-au satisfăcut curiozitățile. La finalul celor doi ani de master a intrat în cursurile de formare pentru a deveni psihoterapeut, care au fost destul de costisitoare atunci și care sunt și acum. S-a angajat la o școală la care a predat economie pentru a reuși să își plătească cursurile de formare. Pe atunci se făceau patru ani, însă acum se fac doar doi.

******

La finalul acestor patru ani a reușit să își deschidă propriul cabinet de psihoterapie chiar la ea acasă, în Iași.

„Cu meseria asta înveți multe lucruri, chiar și legate de contabilitate, în momentul în care îți deschizi cabinetul tău. Nici eu nu știam înainte cum să mă descurc cu toate astea, însă m-au mai ajutat și prietenii și acum le fac singură”.

Pentru mine este o poveste inspirațională pentru că acum înțeleg și mai bine ce înseamnă meseria de psihoterapeut. Înțeleg că implică muncă, voință, pasiune, hotărâre, deschidere și chiar creativitate (lucru care mă bucură cel mai mult).

„Eu nu mă plictisesc cu meseria mea. Tot timpul trebuie să citesc, să învăț. Am mereu cazuri noi și să știi că în realitate nu e mereu ca în teorie. Sunt multe lucruri relative și de aceea trebuie să fii creativ, să știi ce să faci”.

De altfel, a înființat nenumărate proiecte asociate domeniului său de activitate, destinate în special copiilor (preferatele sale fiind Clubul Atelierelor Vesele și Fereastră către știință) .

******

Daniela nu este un exemplu neapărat pentru faptul că a știut de mică ce vrea să ajungă, ci pentru faptul că a făcut tot posibilul să își atingă scopul. Este un exemplu demn de urmat pentru puterea sa de a depăși imprevizibilul și de a se strecura cu optimism printre problemele peste care a dat, pentru a deveni psihoterapeut.

„Pe cei ce termină liceul îi sfătuiesc să facă o pauză de un an pentru a-și acorda timp de gândire și experimentare. În acest timp pot munci și se pot gândi fără să fie presați de faptul că trebuie să meargă neapărat la o facultate. Uneori, acordându-ți timp și având răbdare cu tine însăți/însuți, poți ieși din situații dificile. Iar celor cărora le este teamă, le spun că nu e nimic grav dacă pe parcurs își dau seama că ceea ce au început să facă nu mai corespunde dorințelor și nevoilor lor. Este normal, uneori, să-ți schimbi dorințele”.