„Cum ai ajuns să faci ceea ce faci? Ce înseamnă o carieră de succes pentru tine? Cum pot ajunge și eu să fac ce-mi place și să fiu și plătit(ă) pentru asta?”

Un interviu realizat de Alexandra Iancu pentru proiectul Become, cu sprijinul Andreei Lazăr.

****

„Cel mai important lucru pentru mine este să văd oamenii pe care i-am ajutat că au devenit mai buni decât mine.  Este esenţial să devii mai bun decât cel care te-a iniţiat”. 

Cât de frumos spus! Cu siguranţă chiar aşa şi este, a ajutat mulţi studenţi să-şi găsească drumul în viaţă. El este Paul Marinescu, profesor univ. dr. la Facultatea de Administraţie şi Afaceri, Tutor si Mentor dar nu numai, are o colecţie de realizări impresionante. Este unul dintre cei mai frumoşi oameni pe care i-am întâlnit în viaţa asta şi am vrut să-l cunoaşteţi şi voi. Cei care îl cunosc cu siguranţă împărtăşesc aceeaşi părere ca şi mine.

****************

2

*******

3******

*******

COPILĂRIA

După părerea mea, copilăria este esenţială în viaţa omului. Amintirile din perioada copilăriei sunt extrem de importante, de consistente. Pentru mine, copilăria trebuie să fie legată de natură, de prospeţime, de libertate, de asumare, dar şi de o familie în care ai modele, fără nicio îndoială.

Am avut norocul să am o familie în care trăind la ţară, a existat şi dragostea de carte. Tatăl meu a fost un mare profesor de limba română, iar mama mea a fost învăţătoare, aşadar modele au făcut permanent parte din viaţa mea. Părinţii m-au marcat ca om.

Copilăria este prima stare esenţială a vieţii şi pornind de aici putem construi ulterior alte stări care reprezintă experienţe noi, elemente de cunoaştere şi de fapt, esenţial şi de autocunoaştere.

*******

****

4

MODELELE POTRIVITE DE URMAT ÎN VIAŢĂ

Modelele sunt discrete şi „își văd de drumul lor’’. Muncesc de dimineaţă până seara, au pasiuni, uneori uită că în jurul lor sunt şi interese, iar singurul lor interes este legat de propriile lor pasiuni.

Modele au fost şi oamenii aceia de la ţară foarte simpli (cu 4 clase), care erau educaţi pentru că educaţia înseamnă în esenţă: cuvânt dat, privit în ochi, responsabilitate, atitudine corectă, profesionalism, pentru că profesionalismul este şi când „dai cu sapa”, când coseşti, când zideşti, când sculptezi cu pasiune etc.

Modelele nu sunt agresive, nu sunt VIP-uri, nu ies neapărat în faţă ca să demonstreze că sunt importante.

Imaginea trebuie să fie poziţionată înaintea conţinutului realităţii, dar nu prea departe. Trebuie să fie premergătoare acesteia şi ne obligă să îmbunătăţim realitatea.

Putem evidenţia contextele pe care le creăm noi, iar pe de altă parte putem vorbi de ceea ce ne oferă contextele în care evoluăm dincolo de voinţa noastră.

Important este să ne găsim propria cale, dar este important să găsim direcţia corectă in „intersecţiile existenţiale”.

Pentru mine, sunt două tipuri de oameni: Unii foarte rari care se numesc creatori de contexte, iar ceilalţi care „se mişcă” în contextele create de primii.

Le sugerez tinerilor să-şi facă ucenicia în contextele create de alţii, iar apoi să devină creatorii propriilor lor contexte.

Bucuria de a realiza este extraordinară, pentru că aici nu este necesar sa te înregimentezi, ci este esenţial să fii liber.

A fi liber înseamnă: asumare, efort, risc, nesiguranţă, dar înseamnă foarte multă libertate.

Foarte puţini au curajul să fie liberi pentru că libertatea nu înseamnă pur şi simplu „Fac ce vreau!”

Înseamnă.. fac ce vreau într-un sistem de valori, îmi asum aceste valori şi respect şi valorile celor din jurul meu.

Existenţa mea a fost definită de un tip de asumare, curaj, nerăbdare, curiozitate care m-au definit toată viaţa. Nu mi-a fost teamă.

Nu trebuie să-ţi fie teamă.. teama te închide, nu–ţi dă posibilitatea să te manifeşti. La scara vieţii, cel mai important lucru este sa te manifești şi să te bucuri asumându-ţi acţiunile tale.

Cei care caută modele nu văd decât rezultatul modelelor, dar nu văd efortul pe care îl fac ani de zile modelele.

Fratele mamei mele care a fost un mare profesor universitar şi critic literar, mi-a însoţit paşii timp de 5 ani zile şi a fost pentru mine unul din marile exemple de dedicaţie, bucuria de a oferi şi  consistenţa acumularilor intelectuale.

Există un proverb care spune: „ Multul se face cu multe puținuri”.

Spectaculos este să ajungi să faci ceea ce face rândunica care printr-un efort uriaş creează o arhitectură de sistem extraordinară – cuibul care are o rezistenţă extraordinară.

*******

PERIOADA LICEULUI

Trăind într-un mediu intelectual, nu s-a pus niciodată problema să nu fac liceul. În comuna mea era liceu şi de aceea nu am plecat la un liceu mare la oraș, eu fiind din judeţul Vâlcea.

Acasă aveam o mare biblioteca, aveam libertate, aveam STAREA DE BINE, dar şi „alimentaţie BIO”.

5

***

*******

ÎN VIAŢĂ TREBUIE SĂ AVEM „CREIERUL CU NOI”.

E foarte important să depăşim lenea de a gândi pentru că gândirea într-o primă fază, procesul gândirii e un proces dureros, de asumare.

În momentul în care gândim trebuie să avem în vedere implicaţiile, modurile de acţiune, condiţionările.

Mă gândesc la:

„Dacă fac asta, pe cine influenţez? Cui îi fac rău? Cui îi fac bine?”

Dacă ar fi să dau câteva sfaturi, acestea ar fi:

Fă lucrurile cum trebuie pentru ca noaptea să dormi liniştit pe perna ta. Dacă te-ai apucat de un lucru, fă-l până la capăt. Nu-l lăsa la jumătatea drumului.

Am fost pasionat de matematică, fizică, literatură, cunoaşterea oamenilor.

Aceste pasiuni s-au corelat cu timiditatea din prima perioadă a vieţii mele, iar atunci când am conştientizat că sunt timid, fiind iubitor de muzică şi de dans, am hotărât (în facultate) să fac dans şi am ajuns datorită pasiunii să particip la turnee, cu echipele de dans; este un antrenament extraordinar care îţi creează bucuria de a trăi, facilitând creativitatea.

„Calea” unui om este ca un fluviu care se alimentează din foarte multe râuri. Încercările noastre aparent nesemnificative sau inutile ne indreaptă către „marele fluviu”.

*******

ECHILIBRUL DINTRE VIAŢA PERSONALĂ ŞI PROFESIONALĂ

Aţi văzut cum este cu cel care face echilibristică şi merge pe o sârmă subţire şi e oricând gata să cadă în stânga sau în dreapta?

Echilibrul este o chestie de căutare pentru că viaţa noastră este formată din tot felul de mici dezechilibre în care căutăm să găsim continuitatea.

Echilibrul este ca mersul pe bicicletă. Dacă stăm pe loc vom cădea, iar dacă suntem în mișcare ne păstrăm echilibrul şi putem continua. Cam aşa e şi cu viaţa!

Mi-am păstrat echilibrul având principiile creştine implementate de părinţii mei.

Acest sistem de valori implementat în primii ani m-a călăuzit toată viaţa.  Echilibrul l-am căutat, îl caut şi-l voi căuta, şi probabil îl găsesc din când în când.

Viaţa nu este formată numai din „raiuri pe pământ”. Ea este formată din bucurii, din tristeţi, din mici conflicte şi din compromisuri. Echilibrul semnifică si înţelegerea nu numai a ta, ci şi a celorlalţi oameni care sunt în jurul tău.

Oamenii foarte ocupaţi pot să facă lucrurile foarte bine, pentru că optimizează permanent.

Când lucrez cu cei tineri le spun aşa: Există un cerc existenţial format din patru componente: Viaţă familială, Viaţa socială, Viaţa profesională şi Viaţa Spirituală. Trebuie să găsim un echilibru între aceste patru componente.

Ceea ce ofer familiei e bine să ofer şi celorlalţi, în felul asta şi societatea se dezvoltă, devine mai bună.

*******

****

PRESIUNILE DIN PARTEA SOCIETĂŢII

Presiunile pe care mi le-au creat contextele în care am evoluat, le-am considerat suportabile pentru mi-am creat singur presiuni mai mari decât cele pe care mi le-a creat societatea.

6

*******

FACULTATEA DE LA: ALEGEREA CORECTĂ LA EŞEC

După părerea mea, nu este obligatoriu să faci o facultate decât dacă ai obiective bine definite în legătură cu o muncă calificată, în măsura în care ai abilităţi intelectuale. Dacă ai un spirit pragmatic extraordinar, o îndemânare deosebită, mai bine faci o Şcoală de Arte şi Meserii.

Practic, un număr mare de absolvenţi ajung la 23-24 de ani şi se întreabă care a fost sensul efortului.

Este vorba şi de ambiţiile părinţilor, pentru că ambiţia părintelui este utilă, dar trebuie să fie o ambiţie lucidă care ţine seama de posibilităţile reale ale copilului.

7

****************

ABILITĂŢILE NECESARE ÎN MEDIUL DE AFACERI

  1. Să-ţi foloseşti creierul! Dacă ţi-a dat Dumnezeu creier şi nu îl foloseşti şi ai o lene permanentă evident că nu vei reuşi. Să ai o hărnicie intelectuală.
  2. Să ai o hărnicie în fapte, atitudinală.
  3. Să fii curios, să fii „spirit viu”.
  4. Să nu-ţi fie teamă !

Să cauţi aliaţi de calitate, oameni de cuvânt pentru că s-a ajuns în ţara asta ca nici contractul să nu mai conteze. În business e bine să ai onoare.

8

*******

DESPRE MULTINAŢIONALE

Eu nu cred că m-aş simţi bine într-o multinaţională. E vorba de construcţia mea.

Despre multinaţionale aş spune că sunt şi bune şi rele.

Din perspectiva mea, cred că firmele mici şi mijlocii sunt firme care se potrivesc unui om care iubeşte mai mult libertatea, iniţiativa,  un mod de acţiune care să-l definească care să nu-l facă să renunţe de atâtea ori la lucruri care îl reprezintă.

Vorbind de sisteme de valori, la un moment dat e posibil ca în multinaţionale, pe care eu le admir pentru ceea ce realizează  ca performanţă, propriul tău sistem de valori să intre în coliziune cu sistemul de valori al firmei.

Din  perspectiva realizării tale ca individ, propriul sistem de valori pe care ţi l-ai creat în raporturile cu familia, facultatea, primele grupuri în care ai evoluat, să nu fie compatibil cu sistemul de valori al unei firme puternice.

Totuşi esti obligat să accepţi ceea ce nu te reprezintă pentru că ai o familie de crescut, ai copii, te-ai învăţat cu un confort, un telefon bun, o maşină de serviciu etc.

Vine momentul în care trebuie să decizi ce vrei.

Eu nu pot să dau reţete, eu pot să spun că nu mi s-ar potrivi stilul multinaţionalelor.

Am experimentat şi am construit toată viaţa, am creat proiecte, contexte pentru alţii, iar acestea mi-au pus în valoare pasiunile.

Au fost perioade în care am lucrat în anonimat. N-am fost spectaculos în existenţa mea.

Mi-am văzut de drum, călătoria maratonistului.

Uneori când eşti maratonist, poţi să fii şi singur pe traseu. La un moment dat se desprind unii de alţii pe traseu, rămâne numai unul, eşti înainte altora, eşti cu tine. Pe de altă parte, este important să ai spiritul misionarului.

Competiţia cu tine te defineşte uneori şi prin singurătate.

Un om are nevoie şi de momente de singurătate, pentru că atunci când „e prea mult zgomot de fond” şi eşti în relaţii cu ceilalţi şi îi asculţi, uiţi că din când în când ai nevoie de momente şi pentru tine.

Când eşti doar tu cu tine şi faci bilanţuri. Nu trebuie să fii foarte critic, excesiv de critic cu tine, ci să fii prieten cu tine, să stai de vorbă, să te înţelegi pe tine şi totuşi să ajungi la nivelul la care „te întinzi cât îţi e pătura”.

Ca să ştii cât trebuie să te întinzi, trebuie să ştii cât îţi e pătura, iar ca să ştii cât îţi e pătura, trebuie să experimentezi într-atâta încât să ştii exact (cu bune şi cu rele) cine eşti.

Trebuie să ajungi la nivelul la „care nici nu ne turnăm cenuşă în cap că suntem vai de capul nostru, nici nu ne ridicăm în slăvi că suntem geniali”.

La nivelul real ne uităm cu luciditate în interiorul nostru şi ne dăm seama că nu suntem nici mai buni, nici mai răi ca alţii.

Pur şi simplu suntem oameni.

***********

REALIZĂRI

9

2004-PREZENT PROFESOR UNIVERSITAR – Facultatea de Administratie şi Afaceri, UB

2000-2004  Conferențiar univ. dr.  Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept – Catedra de Ştiinţe economice

1997-2000 Lector univ. dr.  Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept – Catedra de Ştiinţe economice

1997-2000 Crearea şi conducerea editurii CODECS specializată pe carte de afaceri

1997- prezent Tutor şi Trainer Elaborare şi conducere de programe de training, teambuilding şi workshop-uri în: comunicare, resurse umane, customer care, procesul decizional, planificare, management de proiect, managementul schimbării, managementul stresului, managementul timpului, managementul conflictului, managementul situațiilor de criză, teoria jocurilor.

1993-1997   Director adjunct. Realizarea câtorva sute de titluri de carte (producţie şi distribuţie)  Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti

1990-1993 Director adjunct.  Realizarea câtorva sute de titluri de carte (producţie şi distribuţie)  Editura „Cartea Românească”, Bucureşti

1980 – 1990 Analist principal III Realizarea şi coordonarea unor proiecte informatice în poştă şi telecomunicaţii Centrul de calcul pentru poştă şi telecomunicaţii, Bucureşti

1977-1980 Analist Realizarea de proiecte informatice în industria uşoară C.I.M.I.C. (Ministerul Industriei Uşoare) – Centrul de calcul electronic, Bucureşti

1993-1997 Doctorat în economie

octombrie 1972 – iunie 1977 Facultatea de Cibernetică Economică şi Statistică – Secţia Informatică Economică, Academia de Studii Economice Bucureşti

Specializări și calificări:

10

Certificate in Executive Coaching from the Academy of Executive Coaching, Anglia, 2010

Cursul ,,Train the trainers, iulie 2005, Finanțat de Uniunea Europeana printr-un proiect PHARE sub patronajul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei  cursul “Train the Trainers” – Codecs, (Două cursuri pe an – total 16 sesiuni de training), 2000-2008

Cursul “Managementul calităţii ( evaluateur tierce partie )” organizat de AFAQ-ASCERT (Franţa) şi fundaţia CRIMM, 2000.

Cursul de evaluator, organizat de Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor autorizaţi din România (CECCAR), 1996.

Cursul “Proiectarea şi realizarea Bazelor de date”, organizat de Centrul de perfecţionare a Cadrelor din Informatică, Calcul Electronic şi Consultanţă, 1988.

Cursul “Teleprelucrare”, organizat de Institutul de Tehnică de Calcul (ITC), 1986.

Cursul “Analiza şi proiectarea sistemelor informatice”, organizat de Institutul de Cercetare şi Conducere în Informatică, (ICCI)1986.

Cursul “Tehnici de programare”, organizat de Centrul de pregătire al cadrelor din Poştă şi Telecomunicaţii (CPCPTc), 1985.  cursul “Tehnici de programare”, organizat de Institutul de Cercetare şi Conducere în Informatică, (ICCI), 1983.

Cursul “Programare ASSIRIS”, organizat de Institutul de Cercetare şi Conducere în Informatică, (ICCI), 1979.

Alte activităţi cu caracter ştiinţific:

– Evaluator acreditat Aracis – specializarea Administrarea Afacerilor (acreditat în decembrie 2010)

– Evaluator în cadrul conferințelor internaționale: International Conference on Society and Information Technologies ICSIT 2010 (articol ,,Genetic algorithm for the portfolio selection problem on the romanian capital market’’), Social and Organizational Informatics and Cybernetics: SOIC 2010 (articol ,,Efficent market theory – the stock market versus the electronic market. romania case study’’) si International Multi-Conference on Complexity, Informatics and Cybernetics: IMCIC 2010 (articol ,,Cybernetic – Economic Modeling of Complex Dynamic Systems with Applications on the Financial Market, in the managerial modernization of Cultural Institutions – Public and Private, and also in the evaluation of Intellectual Capital’’’)

-Evaluator în cadrul revistei Amfiteatru Economic, clasificată de CNCSIS în categoria A – Coordonator Departament Antreprenoriat în cadrul Centrului de Referință și Informare pentru Practica Profesională și Antreprenoriat din cadrul Facultății de Administrație și Afaceri

-Echipa de coordonare a cercului științific „Antreprenoriat, etică și responsabilitate socială”. (AERS)

– Editor Revista Manager, Facultatea de Administrație și Afaceri, Universitatea din București –tutor Codecs în cadrul sistemului Open University (1998 – până în prezent) – Trainer și consultant în programele cu finanțare externă :

* Programul de training si consultanță privind pregătirea specialiștilor (admninistratori de rețea și  manageri de proiect) de la nivelul colectivităților locale, organizator Ministerul Comunicatiilor, 2007

* Programul de training și consultanță privind pregătirea specialiștilor din echipe interdisciplinare (profesori, asistenți sociali, judecatori, preoti, politisti) la nivel de județe care colaborează în  programele naționale de protecția copilului, 2006

* Programul de training și consultanță privind pregătirea specialiștilor de la centrele de dezvoltare regională, 2005

Organizatori: Ministerul Comunicațiilor și Comunitatea Europeană – cursuri postuniversitare de ,,Management’’ şi ,,Relatii Publice’’ la Centrul de Studii Postuniversitare al Ministerului Administratiei  Internelor, 2007-prezent – realizarea a peste 90 de lucrări ştiinţifice publicate, articole, conferințe, publicarea a peste 20 cărţi (autor, coautor și coordonator) şi participarea la peste 20 de proiecte de cercetare

-realizarea a peste 3500 de ore de training și consultanță la nivel de firme pe diferite teme, cum ar fi: dezvoltare personală, comunicare, customer care, resurse umane, project management,, cultura organizațională, elaborarea deciziilor, coaching,managementul carierei, etc

Alte activități: -Președinte fondator al Asociației profesionale a studenților din Universitatea din București – Team Work, 2002

Președinte al Centrului de Strategii Organizationale și Leadership al Universității din Bucuresti (CSOL-UB)

-Coorganizator al primului târg privat de carte din România, Neptun, 1990-1996