„Cum ai ajuns să faci ceea ce faci? Ce înseamnă o carieră de succes pentru tine? Cum pot ajunge și eu să fac ce-mi place și să fiu și plătit(ă) pentru asta?”

Un interviu realizat de Alexandra Ioniță pentru proiectul Become.

shutterstock_212177926

****

Totul a început cu un zâmbet, o strângere de mână, un copilaș care căuta covrigei și consiliera mea cu care toți purtam o conversație. Apoi am rămas singure, și-am început să decorăm camera cu o poveste. Eu întrebam, iar ea adăuga detaliile. La final, m-am simțit ca un copil curios, care voia să știe ce se mai poate întâmpla între cele trei meleaguri pe care le-am conturat în jur: familie, business și psihologie.
Vă invit să citiți acest interviu pentru a descoperi ce înseamnă să îți trăiești copilăria în vremurile grele ale comunismului, să lupți împotriva sistemului (care nu te avantajează) înarmat cu optimism și deschidere spre noi oportunități, să ajungi acolo unde îți dorești și să învingi obstacolele ce se ivesc total imprevizibil în drumul tău spre țelurile propuse!

„Dacă există pasiune și încredere că lucrurile se așează, chiar așa se întâmplă și, la un moment dat, se ajunge la un echilibru în orice business.” – Laura Rizea

***

Ce făceai la 20 de ani pe vremea asta?

Deja intrasem în vacanță. Eram, parcă, undeva în anul 2 și lucram deja. Eram angajată la Coca-Cola Services –  bafta mea a fost că era foarte aproape de facultate sediul, pe vremea aceea – și învățam de zor pentru că era ceva uimitor. Ce citeam în Kotler, la marketing, acolo puteam să pun în practică și mă gândeam „Mă, dar chiar este extraordinar că se pun lucrurile astea în practică și că nu este doar teorie!”. Mă bucurăm de primii bani câștigați prin propriile mele forțe, de independență…

****

Făceai reclame pentru ei?

Nu, am avut șansa să lucrez în cadrul departamentului de marketing ca Asistent Manager pe brandurile non-Cola (Cappy, Fanta, Burn,…). Chiar am întâlnit acolo o echipă foarte frumoasă, de la General Manager și până la orice om din compania respectivă. Erau aleși pe sprânceană! Era ceva deosebit. A fost un cadru în care m-am format frumos și care m-a orientat foarte mult spre partea practică, spre performanță. M-a structurat foarte bine. Acesta a fost începutul.

****

Deci, nu ți-a fost teamă să te îndrepți către un nou job…

Nu mi-a fost teamă. Sincer, nu am simțit așa ceva vreodată pe partea profesională. Normal, am avut emoții când m-am dus la un interviu sau când mi-am început activitatea într-un nou loc. Dar întotdeauna am avut încredere că va fi bine, că mă voi adapta. Am învățat, de-a lungul vremii, să iau ce-i mai bun dintr-o experiență și să fiu sinceră cu mine, cu cât mai am de învățat într-un loc și când s-a cam terminat, și atunci am mers mai departe. Cam asta e…

****

Când erai micuță, când te întreba cineva „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” ce răspundeai?

La nivel de grădiniță, spuneam doctoriță. Eram foarte hotărâtă! Am și o poezie pe care o spuneam la serbări:
”O fetiță cu fundiță
Se ducea la grădiniță
Și mămica o-ntreba:
Un’te duci, fetița mea?
Eu mă duc la grădiniță
Să mă fac doctoriță,
Doctoriță de copii
Să mă joc cu jucării.”
Asta mi-am dorit atunci. Eram ferm convinsă că voi deveni „doctoriță”. Aveam și modelul câtorva medici cu care am interacționat când eram mică. Am fost bolnăvicioasă în prima copilărie și în cea de mijloc. Am avut norocul să interacționez cu niște medici și carismatici și profesioniști. Atunci s-a creat o imagine destul de frumoasă vis-a-vis de meseria de medic.

****

Deci, ai fi lucrat în pediatrie, dacă ar fi fost să devii medic? 🙂

Probabil. Nu știu exact unde s-a schimbat macazul. Ce ți-am povestit până acum este ca o amintire din copilărie. Mi s-a cristalizat o idee că, la un moment dat, am vrut să fiu medic chirug. Am mai avut și această etapă intermediară. Apoi am vrut să devin polițistă. Eram foarte hotărâtă, din nou. Dar nu polițistă oriunde, ci la narcotice! În liceu, am devenit destul  de pragmatică. Aveam două direcții pe listă: una era psihologia și cealaltă era ASE-ul (în ideea că îmi va permite să lucrez în timpul facultății și mă va ajuta să-mi dobândesc și independența financiară destul de repede).

****

Din ce an ai început să lucrezi?

Din primul an.

****

Ce a trebuit să faci ca să ajungi unde ești acum? Adică: ce liceu ai urmat, pe ce profil…?

Am fost la liceul Sfântul Sava, profil mate-fizică. Apoi, am urmat ASE, facultatea de Marketing. Nu îmi era foarte clar ce înseamnă marketingul atunci când l-am ales. Am analizat eu cam care era situația, care era oferta, și am zis ok, asta este. Pe vremea aceea, n-aveai acces la piața muncii, adică nu puteai să faci un internship, nu prea puteai să visezi la așa ceva decât în timpul facultății, dar nu ca și licean. După ASE, am făcut MBA la Open University și apoi m-am reorientat spre psihologie.

****

Adică ai terminat și facultatea de Psihologie sau e în curs?

Am terminat, sunt deja la master. Mi-am deschis și cabinet!

****

Foarte tare :-). Cum a apărut dorința de a intra în lumea afacerilor?

Lumea afacerilor e un termen destul de pompos, eu aș folosi „lumea micilor antreprenori ” ca să zic așa. Da, ideea a încolțit în momentul în care am rămas însărcinată cu primul copil și a ieșit dintr-o dinamică de idei pe care le-am împărtășit cu prietena mea și fostă colegă de liceu, Ana-Maria. Ne-am dus în zona de copii pentru că eram amândouă într-o perioadă în care ni se schimba rolul, deveneam mămici! Ea deja era mămică. Am conturat ideea ușor-ușor. Nu pot să zic că am gândit-o la ce este acum, de atunci, din fașă. Am zis că ok, hai să o luăm ușurel, testăm, și rămâne să se contureze și pe parcurs încotro putem să o apucăm. Ne-am dorit pentru copiii noștri să aibă la dispoziție jucării altfel, jucării care să îi dezvolte. La momentul acela, nu erau foarte multe opțiuni pe piață. Și atunci am început să căutăm. Am realizat un portofoliu după sufletul nostru. Ne-am gândit efectiv ce ne-ar plăcea să le oferim copiilor noștri și exact asta am adus.

****

Erau companii în România care ofereau jucării?

Da, era deja Noriel-ul, se făcea și import. Erau atunci marii importatori care sunt și acum, dar care se duc mai degrabă pe zona pur comercială – jucării promovate  la televizor, care   „seduc” copilul sau părintele – nu pun neapărat accent pe dezvoltarea copilului.

Noi prospectăm piața și identificăm brand-urile care satisfac cerințele noastre. Căutăm să fie brand-uri cu produse de calitate, care să ofere valoare educațională și le promovăm ca atare. Ne orientăm către crema produselor de pe piața jucăriilor!

****

În facultate a fost vreun profesor care ți-a deschis mintea către un domeniu anume sau te-a făcut să-ți dorești să devii și tu ca el?

În facultate, în ASE, din păcate, nu am avut un profesor care să mă inspire foarte mult. Au fost poate, două persoane mai ancorate în zona practică, pentru că ceilalți erau mai degrabă profesori universitari și atât! Nu reușeau să transpună informațiile în zona practică. Rămâneau doar în zona de teorie. Îmi aduc aminte că atunci, tot împreună cu Ana-Maria, eram parte din clubul de Marketing al ASE-ului și organizam diverse conferințe, întâlniri cu oameni care puteau să inspire în mod pozitiv studenții. Persoana care mi-a rămas în minte de atunci este Cosmin Alexandru. M-a inspirat prin faptul că, în timpul studenției a înființat o firmă de cercetare de piață pe vremea când în România cercetarea de piață abia prindea contur. Și, ulterior, a fost preluată de GFK-ul de astăzi. El mi-a plăcut foarte mult pentru că este o persoană carismatică și a reușit să organizeze un business mic care a atras atenția unui reprezentant fooarte important al industriei, la nivel internațional, ceea ce mi s-a părut „wow”!

****

Te-ai întrebat vreodată dacă ceea ce ai ales este cel mai bun lucru? Ți-ai pus vreodată alegerile la îndoială?

Nu! În momentul în care ajung să fac o alegere, mi-o asum. N-am regrete. În momentul în care am zis „ok, asta am decis”, merg mai departe. Din punctul meu de vedere, orice decizie este cea mai bună pe care o pot lua într-un anumit moment, în funcție de circumstanțe, în funcție de persoana mea din momentul respectiv. Aceea a fost cea mai bună alegere de atunci. Nu pot să zic că m-am întors asupra unor decizii și m-am întrebat „dacă aș fi ales cealaltă variantă…?”. Chiar și acum,  în ceea ce privește reorientarea către psihologie, consider că nici nu se putea altfel, în cazul meu. La 18 ani, nu cred că aș fi avut maturitatea necesară să înțeleg multe lucruri pe care acum le văd cu totul altfel.

****

Psihologia cere și experiență…

Cred că da. Sau, cel puțin, așa am simțit eu. Cu siguranță, sunt psihologi care s-au format foarte frumos având psihologia ca primă facultate, nu contest lucrul ăsta. Depinde de experiența de viață a fiecăruia …

****

Acum depinde pe unde ne poartă viața…

Cu siguranță.

****

Ai avut vreun moment mai dificil pe drumul către cine ești acum?

Nu știu dacă au fost momente marcante pe care să le numesc dar, cu siguranță, drumul pe alocuri mi-a fost dificil, însă am luat totul ca atare. Adică, orice provocare am explorat-o efectiv, am înfruntat-o cu aceeași seninătate cu care am trăit și momentele frumoase. Deci, n-aș putea să numesc ceva concret. Cred că viața este o alternanță de momente dificile cu momente mai ușoare, frumoase și cred că ne putem bucura de ambele la fel de mult, pentru că din provocări învățăm. Iar atunci când avem momente frumoase, putem să ne bucurăm de ele și să le prețuim mai mult, zic eu, dacă reușim să conștientizăm că această alternanță este firească. Este important să accepți momentele dificile ca pe ceva firesc și să ai încrederea că poți să le rezolvi, că poți să treci peste ele.

****

Cum arată o zi de muncă din viața ta, având în  vedere că faci atâtea?

În fiecare zi încerc să mă organizez astfel încât să acord prioritate copiilor, familiei și să reușesc să mă dezvolt și pe partea profesională. Asta necesită multă organizare. Sunt destul de strictă cu timpul și sunt foarte focusată. Tocmai pentru că e programul încărcat, de-a lungul vremii, am reușit să-mi cresc eficiența. Când mă apuc de un lucru, mă focusez pe el, îl fac, trec la următorul punct de pe lista de activități.

****

De dimineața până seara cam ce faci?

De dimineață, după ce merg copiii la școală, grădiniță, am o jumătate de oră de reîncărcare a bateriilor. În acea jumătate de oră mă organizez pentru ziua respectivă. Adică, trec din nou în revistă ce ar trebui să fac, pentru că multe lucruri vin din urmă deja, din programările din zilele anterioare. Am timp de relaxare, dar mult mai rar decât înainte și decât mi-aș dori. Îmi asigur și acele momente de răgaz în care caut idei, pur și simplu, navighez – fie că e vorba de internet, sau e vorba de o carte, o revistă sau e vorba de orice altă sursă de idei. Da, este acel moment de relaxare, orientată spre ceva totuși. Mă ajută foarte mult să găsesc idei noi, fie că e vorba de piața de jucării, fie că e vorba de psihologie sau că e vorba despre activități cu copiii, activități de familie.

****

Bănuiesc că au foarte multe jucării copiii tăi…

Da, acum au ajuns la multe jucării, prea multe, dar să știi că, de exemplu, dacă vin la mine la birou, nu înseamnă că pleacă cu jucării acasă, pentru că am încercat să-i educ să înțeleagă că trebuie să aibă niște limite. Este destul de trist să vezi un copil care nu se mai bucură când primește o jucărie, pentru că și abundența, la un moment dat, răpește copilului bucuria. Încerc să mențin încă vie bucuria de a primi un cadou. Până la urmă, copilul îl creștem pentru a ajunge un matur echilibrat, fericit, care știe să se bucure de viață. Dacă gândim „strategic”, atunci ne este și mai ușor să luăm deciziile pe termen scurt. Ne ajută să ne dăm seama cum ar fi bine să acționăm într-o anumită situație pentru că, deși pare ceva banal, de multe ori e greu să iei decizii în privința copilului tău și să ai certitudinea că sunt deciziile corecte, chiar și vis-a-vis de o jucărie, sau o ciocolată sau orice altceva… Consider că, dacă orientez totul  într-un mod „strategic”, pe termen lung, gândindu-mă cam ce aș vrea să văd în copilul meu peste câțiva ani, atunci lucrurile se mai clarifică puțin și pot alege corect între atâtea informații de parenting existente.

****

Cum ai făcut să îi ajuți pe copilașii tăi să-și dea seama ce vor să facă?

E un proces continuu. Nu pot să zic că am reușit să fac până acum ceva concret, dar așezăm așa, cărămidă cu cărămidă. Le explic orice decizie, chiar dacă nu le convine ceva în ceea ce spun. Le explic de ce cred că ar fi bine să facă un anumit lucru. Sunt convinsă că este foarte important pentru ei să fie tratați de la egal la egal, nu neapărat ca fiind maturi, pentru că nu vrem să îi maturizăm înainte de vreme, dar dacă îi educăm în sensul ăsta de a înțelege ce stă în spatele unei decizii, cred că le va fi și lor mai ușor, mai târziu, să înțeleagă ceea ce se întâmplă în jurul lor. Și, sper eu, să se cristalizeze și acea motivație intrinsecă de care au mare nevoie mai târziu.

****

Ce-ți place cel mai mult din ceea ce faci?

Dacă mă refer la Hands on Education, cred că cel mai mult îmi place atunci când descopăr brand-uri noi sau idei noi. Da, partea de inovație mă fascinează. Și cam asta căutăm, să aducem mereu ceva nou pe piață.

****

Ce ți se pare cel mai solicitant din ceea ce faci?

N-aș putea să identific ceva concret, pentru că le iau ca atare. Nu pot să zic că e ceva care mă copleșește. Există zona asta birocratică care ne dă uneori bătăi de cap, dar totul are o soluție. Există și momente în care te apasă stresul banilor, pentru că trebuie să plătești salariul oamenilor, să ai și tu salariul tău, să plătești taxe, diverse, dar, eu zic că, dacă există pasiune și încredere că lucrurile se așează, chiar așa se întâmplă și, la un moment dat, se ajunge la un echilibru în orice business.

****

Cum ați făcut să alegeți oamenii cei mai buni?

Noi ne-am bazat foarte mult pe intuiție. Chiar am avut acum câteva luni interviuri, pentru că ne-am mărit echipa, și ne gândeam cu groază la ele pentru că, până-n momentul acela angajasem doar prin recomandări, prin cunoștințe. A fost totul mai simplu.  A fost prima dată când am organizat interviuri! Am luat-o ușor, ușor… De regulă, omul vine la interviu să dea bine. Și dacă reușești, prin întrebări bine alese, să treci puțin de bariera formală, cred că poți să-ți dai seama cum este omul în realitate și cum va fi zi de zi la job. Până la urmă, e și interesul tău și al lui să fie o colaborare pe termen mediu-lung, în nici un caz ceva temporar. Eu una mă bazez mult pe intuiție și pe a purta un dialog cât mai autentic cu potențialul angajat.

****

Cum te descurci cu viața personală și cea profesională? Mi-ai zis deja câte ceva, că încerci să pui familia pe primul loc…

În momentul în care am rămas însărcinată prima dată, deja s-a schimbat radical balanța. Înainte dedicam foarte mult timp vieții profesionale (și acum dedic), e foarte importantă pentru mine partea aceasta a vieții mele dar, în mod cert, pe primul loc este familia. Cred că trebuie să știi care sunt prioritățile și totul se reglează. Există și frustrări la pachet, nu pot să zic că sunt total senină și că lucrurile merg ca pe roate, dar dacă, de exemplu, se întâmplă să nu fiu prezentă într-o zi suficient de mult acasă, încerc într-un fel să compensez în următoarea zi. De asta am și ales antreprenoriatul, pentru a avea mai multă independență și flexibilitate a programului.

****

Și ai biroul acasă?

În ultima vreme, lucrez mai mult de acasă, pentru că îmbin business-ul de jucării cu preocupările pentru psihologie. De acum înainte, lucrurile se vor structura mult mai clar, fiindcă voi începe și activitatea la cabinet și probabil voi împărți săptămâna într-un fel, pentru a le împăca pe amândouă.

****

E frumos că te-ai întors la pasiunea pentru psihologie…

E un domeniu foarte frumos care parcă îți reamintește care sunt lucrurile care aduc într-adevăr bucurie în viață! Nu este vorba de birouri luxoase și costumații sofisticate sau nu știu ce alte lucruri care vin la pachet în multinaționale, să spunem, ci, mai degrabă, de comunicarea între oameni. Probabil că fiecare om trebuie să parcurgă niște etape pentru a ajunge la propriile concluzii despre ce e important pentru el și despre ce îl face pe el fericit. Nu există o rețetă universală. Da, în cazul meu psihologia mă ajută să mențin în atenția mea lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru mine.

****

Care e realizarea care te face să privești cu mândrie în urmă?

Bineînțeles că, din sfera personală, și anume, copiii. Dacă ar fi să numesc, în zona profesională, este flexibilitatea cognitivă pe care am câștigat-o de-a lungul vremii și care mă ajută să explorez mai multe zone.

****

Ce sfat ai fi vrut să primești când ai intrat pe piața muncii?

Nu știu dacă aș fi vrut să primesc un sfat anume. Probabil că ar fi important pentru toți care sunt la început de drum să conștientizeze că nu există o rețetă, că nu vor ieși la pensie dintr-un loc în care încep, că depinde de ei, de alegerile lor, cum se va contura viața pe mai departe și că n-au cum să dea greș atâta vreme cât au încredere în ei și în deciziile lor.

****

Mulțumesc, Laura Rizea. Mă bucur tare mult că mi-ai oferit timpul acesta! Mă gândeam că domeniul business-ului este foarte rigid dar văd că ești o persoană foarte senină, cu zâmbetul pe buze, îți sclipesc ochii… Începe să îmi pară că business-ul nu este atât de formal pe cât mi l-am imaginat eu. Îmi pare că ești o persoană care știe să-și trăiască viața și nu stă și se gândește numai la bani. De asta mi-e mie teamă, să nu ajung să mă gândesc doar la bani. Vreau să mă bucur de viață și văd că se poate!

****

********